Dalsen Recycling S.R.L.








 

Ce materiale se reciclează?

Principalele materiale reciclabile sunt: masele plastice, hârtia, cartonul, metalele feroase şi neferoase.

Masele plastice sunt un produs derivat al petrolului, unora adăugându-se noi elemente în scopul obţinerii anumitor proprietăţi fizice.

Avantajele plasticului sunt imbatabile: este mult mai uşor (mai puțin dens) decât alte materiale, suficient de dur, transparent când e nevoie, nu se ciobeşte, nu se sparge la cădere sau ciocnire, este un foarte bun izolator electric şi termic etc.

Există circa 40 de mase plastice diferite indexate pe indici de reciclare (numere de la 1 la 7 înscrise într-un triunghi) pe baza răspândirii lor. Indexarea, realizată obligatoriu de către producători, permite identificarea rapidă prin citirea indicelui de reciclare înscris pe produsele din plastic.

Aceşti indici reprezintă:

  1. PET: tereftalat de polietilenă (ambalaje băuturi, fibră poliesterică, flacoane, bandă de legare etc.);
  2. HDPE: polietilenă de înaltă densitate (ţevi de apă rece, navete pentru sticle cu băuturi, ambalaje pentru cosmetice, detergenţi etc.);
  3. PVC: policlorură de vinil (rame pentru tâmplărie termopan, ţevi de apă rece ce necesită rezistenţă mai mare, flacoane, înveliş pentru cabluri electrice);
  4. LDPE: polietilenă de joasă densitate (folia de împachetat de diverse grosimi, folia stretch, folia cu bule de aer "bubble-wrap");
  5. PP: polipropilenă (ţevi de apă caldă, rafie, lădiţe de fructe, cutii de cosmetice, detergenţi);
  6. PS: polistiren (pahare de unică folosinţă, expandatul pentru atenuarea şocurilor la impact);
  7. Altele cum ar fi:
    • PC: policarbonat (semitransparentul folosit la porţi, garduri, sere, luminatoarele acoperişurilor, carcase de CD-uri etc.);
    • PA: poliamidă, nylon (firul de pescuit, rolele și ghidajele pe care culisează porţile industriale);
    • PU: poliuretan (carcasele frigiderelor, spuma izolatoare de etanşare utilizată în construcţii);
    • ABS: acrilonitril-butadien-stiren (carcase si tastaturi de computer, ornamentele de pe roţile autoturismelor);
    • PTFE: teflonul (banda de etansare pentru instalaţii sanitare, suprafeţele tigăilor).

Colectarea şi reciclarea plasticului reduc semnificativ amprenta de carbon.

Hârtia şi cartonul se obţin prin prelucrarea celulozei care se obţine, la rândul ei, din pulpa copacilor.

Colectarea şi reciclarea acestora permit cât mai multor copaci să ramână "în picioare".

Metalele (fier, cupru, aluminiu, zinc, plumb, nichel etc.) şi aliajele lor (oţel, inox, fontă, bronz, alamă etc.) au o amprentă mare de carbon deoarece industriile minieră, metalurgică, siderurgică, prelucrătoare sunt mari consumatoare de energie. Prin urmare, şi recuperarea lor este benefică mediului.